Despre libertate şi egalitate (între sexe)

Sursa: Tumblr

Lumea în care trăim se schimbă mai repede decât putem concepe noi, iar aceste schimbări, de prea multe ori, ne cam ameţesc. Includerea persoanelor cu orientări sexuale non-tradiţionale în comunitate, înţelegerea diversităţii identităţilor de gen, îndepărtarea omului de religie, toate acestea arată că societatea de astăzi s-a transformat dintr-una foarte rigidă şi profund patriarhală, într-una mai deschisă şi tolerantă.

Cu toate acestea, există încă prea multe voci impunătoare care urlă că neamul nostru nu mai are valori (termen care ne duce cu gândul la o anumită perioadă mai conservatoare), că a murit odată cu cosmopolitizarea sau imitarea vieţii occidentale, că bărbatul şi femeia nu mai sunt ce-au fost. Prin aceste deplângeri morale se doreşte ostracizarea sau punerea la loc a oricui îndrăzneşte să iasă din tiparul socio-cultural impus de masa dominantă, aceasta fiind formată din bărbaţi adulţi, masculini, albi, cisgender şi heterosexuali. În cazul în care cineva iese din acest tipar retrograd şi alege să nu existe în concordanţă cu aşteptările altora privitoare la un anume rol social, este etichetat automat negativ şi posibil trimis în exil social. Dacă nu există o conştientizare a nedreptăţilor dintre sexe şi dacă nu se renunţă la stereotipuri de sex şi de gen, se va crea o naturalizare a diferenţelor şi nedreptăţilor dintre acestea, a patriarhatului şi a heteronormativităţii şi cisnormativităţii.

 

Feminismul este pentru toată lumea

Reacţionând la inegalitatea dintre sexe a apărut feminismul, un concept larg dezbătut, însă prea puţin luat în serios. Această mişcare este una complexă. Feminismul nu înseamnă, aşa cum se crede, nişte comportamente misandre ale femeilor sau supremaţia acestora, ci este o colecţie de mişcări şi ideologii egalitariste menite să ceară drepturi egale din punct de vedere politic, economic, social şi cultural pentru femei, acest lucru incluzând şi oportunităţile egale în educaţie şi în muncă. În acelaşi timp, el nu este caracteristic doar femeilor; feminismul este pentru toată lumea care crede în egalitate.

În ziua de astăzi, femeile încă sunt plătite cu 8% mai puţin decât bărbaţii pentru aceeaşi muncă (conform INS) şi nu li se oferă aceleaşi oportunităţi profesionale ca omologului masculin, iar dacă vor să aibă copii, şansele de angajare scad cu până la 15%. Vorbind tot în procente, în România, de abia 12% din funcţiile de putere sunt ocupate de femei.

 

Despre stereotipuri

O problemă răspândită în societatea noastră este aceea a stereotipurilor sexelor. Spre exemplu, prin secolul al XX-lea, toată lumea ştia (fiind o convenţie socială din acele vremuri) că rolul femeii era în casă, unde ea trebuia să aibă grijă de copil, de soţ şi de gospodărie. Astfel de imagini, care prezintă femeia ca pe un om pasiv, supus în relaţie cu bărbatul, nu sunt foarte sănătoase şi, din păcate, sunt prea comune şi astăzi.

Această mişcare feministă îşi propune să spargă barierele normative ale rolurilor de sex şi de gen şi să mute femeia pe picior de egalitate totală cu bărbatul, în timp ce eradică tratarea femeilor ca pe nişte obiecte sexuale şi încearcă să scape de mentalitatea conform căreia ele au fost create doar ca să se căsătorească şi să facă un copil, precum şi de idealul feminin actual (femeia slabă, aproape anorexică, cu faţa acoperita de machiaj şi îmbrăcată cât mai sumar), care nu este deloc acurat. În acelaşi timp, îşi propune să ofere un fel de suport moral, medical şi juridic pentru victimele abuzurilor sexuale sau hărţuirilor, care sunt de cele mai multe ori femei; un număr dureros de mare dintre persoanele hărţuite la locul de muncă sunt femei, agresate de superiorii lor.

În inconştientul colectiv există multe preconcepţii de care ar fi ideal să ne debarasăm pentru că ele doar contribuie la patriarhatului deja biologizat. Sunt mulţi oameni care cred că femeia „a fost creată” doar ca un companion pentru bărbat; nimic mai mult decât o simplă necesitate pentru el şi viaţa lui „foarte importantă”. Totodată, în unele ţări este foarte uzual să vinzi fete unor bărbaţi care le vor drept soţii, să le abuzezi sexual sau să le omori pentru „neascultare”, să le interzici accesul la educaţie şi să meargă la şcoală, să conducă sau să iasă din casă fără să se acopere din cap până-n picioare cu o burqa, totul sub pretextul unor cutume medievale.

Deşi nu este corect să judeci tradiţiile ancestrale sau valorile religioase (deci personale, presupunând naiv că religia ori spiritualismul este o faţetă a existenţei umane care interesează doar pe insul în cauză, nu un colectiv) ale cuiva, atunci când acestea se intersectează cu simple drepturi şi libertăţi umane, intră într-un conflict din care, aparent, dreptatea umană nu poate fi învingătoare.

 

Evoluţia feminismului

Dacă ar fi să vorbim despre o evoluţie a feminismul, care, printr-un proces încet şi îndelungat a dus la o liberalizare aproape completă a femeii (mai degrabă occidentale), am spune că acesta se împarte în trei valuri: din primul val făceau parte sufragetele, femeile care au luptat pentru dreptul lor de a vota şi alte drepturi politice, cel de-al doilea val era reprezentat de femeile care începuseră să-şi dorească să fie mai libere, să poată munci, să aibă acces la pastile contraceptive, să nu mai fie violate şi aşa mai departe, însă al treilea val prezintă ideea că o persoană care se identifică ca fiind femeie îşi poate defini singură feminitatea, poate fi orice îşi doreşte să fie.

Astăzi, ea poate arăta cum vrea, se poate comporta aşa cum simte, poate fi ce îşi doreşte, iar asta datorită altor femei din  trecut care au luptat neîncetat, conform firii lor puternice de altfel, ca să obţină această emancipare crucială. Şi totuşi, femeile din prezent, mai ales cele din societatea noastră, nu se comportă ca şi cum ar fi libere, încă lăsându-se încadrate în stereotipuri retrograde. Se poate spune că feministele au luptat degeaba? Sau încă mai trebuie timp până să le fie recunoscută adevărata valoare şi implicare în dezvoltarea societăţii? Pentru că feministele au făcut ca machiajul să fie pentru toate femeile, nu doar pentru lucrătoarele sexuale şi pentru că datorită lor s-a normalizat parul scurt la femei, sau purtatul pantalonilor, care obişnuiau să fie făcuţi doar pentru bărbaţi. Tot feministele au luptat pentru distrugerea acelei imagini a gospodinei care avea ca singur scop în viaţă îngrijirea bărbatului, copilului şi a gospodăriei, astfel ajutând şi la integrarea femeilor în diferite locuri de muncă.

 

Masculismul ca răspuns la feminism

Dezbătând conceptul de feminism, este corect să prezentăm şi o altă mişcare, apărută ca răspuns la cea dintâi: masculismul, deoarece feminismul îl implica mai mult sau mai puţin şi pe bărbat. Nu este atât de cunoscut faptul că există la fel de multe probleme şi pentru bărbaţi, poate de altă natură şi gravitate totuşi, câte sunt şi pentru femei.

Cu încălcarea atâtor drepturi ale femeilor, s-ar crede că bărbaţii o duc mai bine, însă există destule aşteptări înalte şi nerealiste, discriminări şi nedreptăţi cu care se confruntă şi ei, doar că problemele lor nu mai sunt de factură profesională sau economică, din moment ce bărbaţii încă sunt consideraţi, în genere, baza forţei de muncă.

Dintotdeauna, în societatea românească, a existat o imagine vehementă a ceea ce înseamnă să fii bărbat şi cum trebuie să te comporţi ca unul; bărbatul potent şi muncitor era glorificat în trecut şi este glorificat şi acum. În mod obişnuit, se aşteaptă de la bărbat să fie puternic, să fie cel care oferă protecţie şi securitate de toate tipurile, să fie şi sensibil, atent şi romantic, dar nu exagerat, întrucât i se poate pune o etichetă negativă de tipul „fătălău” sau „fetiţă” (apare din nou denigrarea femeii prin folosirea numelui ei într-un context negativ) şi poate deveni „indezirabil” social.

Sunt extrem de multe reguli nescrise despre cum este indicat pentru un bărbat să gândească şi să se comporte, iar aceste reguli se schimbă constant, pentru toată lumea. Trebuie să fie agresiv şi să emane testosteron prin toţi porii, trebuie să urască “diferitul”, iar până nu demult, dacă avea “apucături artistice”, însemna că era homosexual. Se mai crede că, dacă bărbatul înşală, trebuie iertat şi înţeles, pe când, dacă o femeie înşală, este trimisă în exil social automat. Afirmăm că urâm stereotipurile, însă ne deranjează când cineva deviază de la acel stereotip. Cică bărbaţii nu plâng şi feministele nu se rad pe picioare. Parol că nu!

 

Ieşind din tipare

Noi acceptăm toate aceste stereotipuri, conform cărora femeia este umilă şi ascultătoare, iar bărbatul este activ şi dominant, fără să ne dăm seama; ne-am născut în aceste stereotipuri, care sunt însuşite de copii la vârsta de 5-7 ani. Când eram mici, ne jucam cu jucării făcute special pentru sexul nostru: fetiţele aveau păpuşi roz, iar băieţeii maşinuţe albastre. Respectarea încă de mici a acestor aparent nesemnificative stereotipuri a prefigurat felul cum suntem noi astăzi.

Dacă vrem egalitate, nu este de ajuns doar să plătim femeile şi bărbaţii la fel, sau să le oferim oportunităţi egale. Dacă vrem cu adevărat egalitate, trebuie să schimbăm câteva lucruri în felul cum gândim, pornind de la rădăcini, trebuie să renunţam la expresii de tipul „este de datoria bărbatului să”, „femeia trebuie să” şi altele asemănătoare, precum şi la folosirea numelor atribuite genului opus ca insulte. Dacă vrem egalitate între sexe, trebuie să nu ne mai uităm unii la alţii, doar ca să vedem un gen. Oamenii sunt oameni, indiferent de cum se identifică ei. Şi Shakespeare a zis: „Un nume ce-i? Un trandafir, oricum îi spui, exală-acelaşi scump parfum.”

Să ne constrângem unii pe alţii pentru a ne încadra în nişte tipare este inutil şi de prea multe ori ne face să ne simţim asupriţi, incapabili să mai fim noi înşine. Motivul pentru care unele persoane îşi pierd încrederea în sine şi identitatea, fiind judecate sau discriminate, este că simt că nu pot atinge nişte standarde impuse de societate legate de ce înseamnă să reprezinţi unul dintre cele două genuri acceptate (bărbat/femeie). Şi însăşi societatea este acel judecător dur care spune dacă o persoană a atins sau nu respectivele standarde. Egalitatea de gen ar trebui să fie întotdeauna respectată, iar societatea ar trebui să fie mai înţelegătoare cu privire la aceste lucruri, pentru că într-un final, alegerile oamenilor reprezintă poate chiar singura lor libertate.

Dacă vrem egalitate şi libertate, trebuie să ne debarasăm de preconcepţii ori de plierea după nişte tipare vetuste. Este necesar să ne privim unii pe alţii ca fiind oameni complecşi, înzestraţi cu raţiune, intelect şi sentimente. Se cuvine să renunţam la încadrarea oamenilor în stereotipuri ieftine şi mai presus de atât, să renunţăm la încadrarea noastră în acele stereotipuri. Lumea iubeşte etichetele triviale şi prosteşti. Corect ar fi totuşi, ca măcar noi să fim cei care ni le alegem şi ni le punem.

 

Eu îmi doresc să provoc pe toată lumea să nu mai definească cine sunt ceilalţi, să nu mai pună etichete, în schimb, să încerce să se definească pe ei înşişi. Singurele lucruri de care suntem noi definiţi au de prea puţine ori de-a face cu învelişul exterior, şi mai tot timpul cu ce avem în interior.

 

Poza de profil pentru Dragoş

Dragoş

Individ posibil lunatic şi narcisist. Pseudo-scriitor. Îmi place cafeaua. Sunt peşti. Retardat social moderat. Activist wannabe. Ador să iubesc oamenii. Arta.
Poza de profil pentru Dragoş
0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?