De ce este important să sprijinim drepturile LGBT+

Perspective queer

“Bine aţi venit în viitor” pare a fi deviza perfectă pentru vremurile în care trăim, însă, dacă aruncăm o privire în trecut, vedem că “viitorul” nu este chiar aşa cum ni-l imaginam, cel puţin nu în România. Povestind din perspectiva unui personaj cvasi-idealist care vine contra oricărei norme tradiţionale impuse asupra societăţii noastre, judec mentalul ecourilor legionare care doresc perpetuarea atitudinilor retrograde privind familia, sexualitatea ori “normalitatea”, şi îmi formez un discurs social progresist (şi pozitivist) prin care predic despre folosul unui dialog intercultural dintre persoanele heterosexuale cisgender şi cele non-heterosexuale şi/sau non-cisgender.

În istoria universală, atitudinile sociale faţă de persoanele cu orientări sexuale diferite s-a schimbat continuu, depinzând de timp şi spaţiu. Dacă în vremurile antice homosexualitatea era acceptată şi înţeleasă, treptat, aceasta a fost considerată un păcat, urmând să fie suprimată de mecanisme legislative şi în cele din urmă să fie pedepsită cu moartea. În secolul al XX-lea, acest descrescendo al acceptării “diferitului” s-a terminat cu ostracizarea non-tradiţionalului, succedat de revoluţia sexuală din anii ’60. Prima “paradă gay” a fost de fapt o răscoală, un strigăt aproape disperat după libertate. Stonewall 1969. Astăzi, după 47 de ani de la acel Big Bang postmodernist al comunităţii LGBT+ care a dat startul unei mişcări de emancipare completă a acesteia, se poate vorbi de o cultură queer, de libertatea de afirmare sexuală, de căsătorii între persoane de acelaşi sex, de mai multe legi anti-discriminare şi în genere, de o mai mare acceptare a diversităţii oamenilor. Astfel a început, de această dată, un crescendo al atitudinilor sociale faţă de comunitatea în cauză.

Cumva însă, românii asimilează mai greu această evoluţie a mentalităţii ce are loc în ţările occidentale (din care face parte o cultură populară hegemonică la nivel global ce conturează discursul socio-cultural queer internaţional), dar, deşi însuşită mai încet, ea există. Mulţi români încă se confruntă cu mentalităţi comunistoide sau cu dileme ce ţin de morală şi religie, deci nu se poate face referire încă la o politică gay, prin care să fie cerute drepturi egale totale pentru toţi, şi nici să existe prea multe persoane care să-şi afirme public un anume status de om LGBT+, din motive evidente, anume frica de a fi trimis în exil social. Din cauza experienţelor de pe vremea comunismului, perioadă care a dictat natura pasivă şi docilă a românului, noi, ca popor, nu ştim să milităm pentru diferitele cauze ce ţin de activismul politic şi nici să ne revendicăm autonomia şi individualitatea. Până acum ne-au interesat, însă, protestele faţă de Roşia Montană, de anumite personaje politice, de industria B.O.R., ori poate chiar şi cele legate de egalitatea de gen, cu toate acestea, există acest subiect despre care nu mulţi au curajul să vorbească cu voce tare, cel puţin nu în public – comunitatea de lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender.

 

Rolul outsiderilor

În ignoranţa-mi tipic omenească, am să spun că succesul absolut al unei mişcări depinde de aliaţii care nu sunt parte a respectivei mişcări. Este esenţial sprijinul celor care nu fac parte din comunitate (e.g. persoanele heterosexuale cisgender şi mişcarea LGBT+, sau, de ce nu, bărbaţii şi mişcarea feministă) pentru a se putea obţine un grad de acceptare mai ridicat în colectivele care, în mod obişnuit, ar fi împotriva mişcării în cauză. Problema nu este neapărat de natură politică, întrucât există legi care apără persoanele LGBT+ de discriminare în spaţiul public, atât doar că sunt prea multe grupuri de oameni lipsiţi de viziune care atacă “noul”; fix în acele grupuri trebuie să existe catalizatori care să le arate că minorităţile nu sunt pericole sociale, că trebuie acceptate şi incluse în comunitate.

Uneori se discută sau se pun la îndoială motivele pentru care unele persoane susţin această cultură queer, considerându-se că acestea sunt fie de natură politică, fie de marketing, fie apărute din nevoia de a face parte din cultura mainstream, în timp ce lipseşte autenticitatea dorinţei de a susţine această comunitate adesea atacată. Dar atât timp cât, în pofida indiferenţei generale, tot ce ţine de LGBT+ devine treptat tot mai vizibil, punând la îndoială normele, orice act de a atrage atenţia asupra acestei mişcări este de o importanţă capitală, pentru că doar prin expunerea îndelungată la un “stimul” se desensibilizează subiectul expus. Aşadar, revenind, un “outsider” al comunităţii este folositor în procesul de acceptare completă a membrilor acesteia şi de recunoaştere a drepturilor lor adesea încălcate, întrucât are capacitatea de a-i expune în mod constant şi obiectiv celorlalţi “outsideri”.

Această expunere nu este o formă de validare pentru oamenii din comunitate, ci o încercare de a banaliza ideea de LGBT+ şi de a-i integra pe ei în colectivul general de oameni (fără particularităţi relevante care să-i separe de majoritate). De aceea, ca persoane heterosexuale cisgender, aveţi puterea de a milita pentru drepturile comunităţii LGBT+ şi de a vă face şi mai auziţi, având parte de o altfel de veridicitate şi de încredere în ochii celorlalţi.

 

Despre comunitatea LGBT+

În această tentativă de “război rece” anti-heteronormativitate, atât persoanele heterosexuale, cât şi cele din comunitate joacă un rol la fel de însemnat. Dacă am dezbătut deja importanţa “outsiderilor”, trebuie să vorbesc şi despre comunitatea propriu-zisă. În România nu există o astfel de comunitate bine coalizată, evident, din cauza fricii de a nu fi agresaţi sau ostracizaţi în vreun fel. S-a format astfel doar o clasă burgheză care a pus monopol pe tot ce este legat de LGBT+ (parade, petreceri, evenimente etc.), compusă din persoane publice, organizaţii LGBT+ ori gay-friendly ş.a. Această elită nu reprezintă ceva negativ totuşi, poate că ea ajută în cea mai mare măsură la liberalizarea persoanelor cu o orientare sexuală/identitate de gen diferită, fiind atât de influentă social, dar discursul pe care şi l-a format nu este în totalitate acurat, sau din el lipsesc anumite elemente, printre care şi puterea exemplului. Degeaba se pledează pentru egalitate şi acceptare pentru toţi dacă în realitate există homofobie sau transfobie chiar şi între membrii colectivităţii în cauză, cum este exemplul din afară, al angajaţilor de la Human Rights Campaign (bărbaţii gay discriminau femeile şi persoanele trans cu care lucrau).

Comunitatea LGBT+ nu înseamnă numai băieţi flamboaianţi, metrosexuali, interesaţi de modă, nici fete misandre care arată convenţional masculin, cu toţii având un singur scop – câştigarea unui parteneriat civil, ci înseamnă persoane banale care se pierd uşor printre ceilalţi oameni, persoane care nu respectă stereotipuri ieftine propagate de media. Din nou, aliaţii comunităţii pot ajuta la înlăturarea multor astfel de stereotipuri care împiedică buna relaţionare între toţi oamenii.

 

Focalizare pe comunitatea trans

În general, în discuţiile despre comunitatea LGBT+ se omite menţionarea unei sub-comunităţi la fel de importante ca toate celelalte: aceea a persoanelor transgender, care nu sunt atât de vizibile în mişcarea mainstream pentru drepturile comunităţii. În România, acestea şi-au format o comunitate numită TRANSform în cadrul căreia membrii încearcă să ajute şi să ofere suport unii altora (expunând probleme, dând sfaturi), fiind mereu în strânsă legătură. Din păcate, nu prea multe persoane au curajul de a se declara transgender, poate din cauza intoleranţei şi agresivităţii anumitor oameni (care nu acceptă să stea lângă o persoană “diferită”), sau chiar din lipsa existenţei unei comunităţi LGBT+ închegate şi sigure, care să ofere acceptare şi sprijin pentru toţi membrii ei. Bineînţeles, se poate şi ca acele persoane să prefere parcurgerea tranziţiei într-un mod cât mai discret, astfel încât să ajungă să funcţioneze în genul cu care se identifică. Ori, o altă cauză a lipsei vizibilităţii lor poate fi faptul că, într-o societate care de-abia “tolerează” persoanele homosexuale, cineva cu o identitate de gen diferită ar risca mult mai multe, pentru că o tranziţie în sine se reflectă în toate aspectele vieţii unui om: să nu aibă un loc de muncă sau aceleaşi oportunităţi profesionale, să-i lipsească, astfel, asigurarea de sănătate sau alte beneficii oferite de stat, să-şi piardă casa, chiar prietenii şi familia etc.

Aşadar, din păcate, există cazuri de persoane trans (mai ales fete trans, cu toate că se poate foarte bine să fie vorba şi de alţi membri LGBT+) care se văd nevoite să activeze ca lucrătoare sexuale pentru a supravieţui, iar această meserie este din start una riscantă pentru oricine ar practica-o, întrucât se supun unui risc crescut de agresiune fizică şi verbală atât din partea clienţilor, cât şi din partea forţelor de ordine. Nu este corect că există persoane care şi-ar asuma asemenea riscuri din cauză că nu sunt acceptate şi integrate în societate. Desigur, aceasta poate fi şi o ultimă soluţie de a strânge suma mare de bani necesară pentru a-şi face tranziţia medicală/chirurgicală/juridică. Multe dintre persoanele transgender nu au puterea sau curajul elitei LGBT+ ca să militeze pentru drepturile lor, de aceea este important să existe voci din mai multe comunităţi care să lupte intens pentru persoanele care nu o pot face şi au nevoie de ceva mai mult sprijin.

 

„Vrem libertate!”

Indiferent de orientarea voastră sexuală sau de identitatea de gen, atât timp cât înţelegeţi şi susţineţi frumuseţea diversităţii oamenilor, faceţi-vă vizibili şi auziţi. Poate sunteţi voi înşivă membri ai comunităţii LGBT+, poate aveţi prieteni sau copii care sunt queer, sau poate pur şi simplu aţi fost la un moment dat criticaţi, judecaţi aspru şi agresaţi pentru că nu vă încadraţi într-un anume tipar, iar acum vreţi dreptate pentru toată lumea. Sprijiniţi pe cei minoritari pentru că asta este uman, moral şi infinit folositor societăţii în care trăiţi!

Deja viitorul este aici, iar noi trebuie să privim mai departe de el. Dacă ne dorim cu toţii egalitate şi libertate, trebuie să nu mai punem accent pe genul altei persoane, sau preferinţele sexuale ale sale, rasa ei, etnia ori confesiunea. Mai este un drum lung până la acceptarea unei mentalităţi noi şi tinere în România, un drum pe care întâlnim multe obstacole, însă acestea trebuie înlăturate şi înlocuite cu înţelegere şi compasiune. Noi, tinerii de acum care vom ajunge să conturăm valorile viitorului, trebuie să ne însuşim statutul de “outcast” şi să milităm pentru libertatea de expresie totală a omului, să ne asumăm aceast status de “om diferit”, să ne auto-elitizăm şi să devenim noi înşine un cor de voci nemuritoare care strigă unanim „Vrem libertate!”. Alăturarea forţelor oamenilor din comunităţi diferite, în această mişcare de susţinere a drepturilor persoanelor LGBT+ este, din nou, de mare folos în schimbarea atitudinilor răuvoitoare, oferind exemple pozitive de cum să te comporţi cu cineva “diferit” de tine.

Poza de profil pentru Dragoş

Dragoş

Individ posibil lunatic şi narcisist. Pseudo-scriitor. Îmi place cafeaua. Sunt peşti. Retardat social moderat. Activist wannabe. Ador să iubesc oamenii. Arta.
Poza de profil pentru Dragoş
0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?