7 lucruri despre viața mea queer la Harvard

queero luca colaj

Sunt unul dintre cei zece români care studiază la Harvard, și pot să spun că am trecut cu bine (și cu note puțin mai mari decât mă așteptam) prin primul semestru. Există multe cuvinte care să caracterizeze viața mea acolo, iar probabil unul dintre cele mai importante este “queer”. Aș mai adăuga agitată, cu frici și, până la urmă, fericită. Dar, serios vorbind, viața mea la Harvard în primul semestru a fost, indubitabil, foarte gay.

 

  1. Încercările de a avea prieteni straight au eșuat în mare parte

Primul lucru pe care l-am făcut după ce am fost acceptat la Harvard a fost să intru în grupul de pe Facebook ‘Harvard Class of 2019’. Acolo, după ce am postat o prezentare (așa cum făcea toată lumea), oamenii au început să vorbească cu mine. Țin minte că eram cu părinții în vacanță în Istanbul, dar eram atât de entuziasmat să vorbesc cu oamenii de la Harvard încât tot ce puteam gândi este să ajungem mai repede la un Starbucks ca să am wi-fi și să le răspund celor care îmi scriseseră. Unul dintre acești oameni mi-a propus să intru și în ‘Harvard LGBT+ Class of 2019’, grupul cu oamenii queer. Și am intrat, și a fost o ‘binecuvântare’. De aici (dar și din grupul mare) mi-am făcut o primă serie de prieteni. Din comunitate, evident. O a doua rundă de prieteni mi-am făcut-o în primele săptămâni, când toată lumea voia să cunoască cât mai mulți oameni (iar eu eram timid și speriat). Iar a treia rundă ‘extinsă’ am făcut-o pe parcursul lunilor care au urmat, încet-încet. Cea mai mare mirare a fost să descopăr, în ultimele săptămâni ale semestrului, că nu numai prietenii din grupul Harvard LGBT, ci și cei pe care mi i-am făcut după, erau din comunitate. Am încercat să-mi fac prieteni straight, dar… nu s-a putut. Și sincer, e uimitor cât de mulți oameni queer sunt pe acolo. Probabil că la fel de mulți sunt și în România, dar aici nu aflăm noi atât de mult de ei.

 

  1. Se pare că sunt extrem de gay, chiar și pentru America

Când am plecat, credeam că lucrurile vor fi atât de diferite încât eu nu o să fiu în stare să fiu activist gay acolo, unde problemele sunt diferite, și probabil la fel și metodele. Frica mea era că din persoana care îi ‘corecta’ aici pe alții când erau homofobi voi ajunge cel care ar fi fost criticat.  Dar se pare că internetul funcționează, că metodele folosite aici nu sunt atât de demodate, și că Harvard te ajută oricum să înveți, în cazul în care îți lipsește o cunoștință din domeniu. Mă mai gândeam și că americanii sunt mult mai expuși la cultura queer, dar eu eram interesat mai mult de domeniu decât mulți dintre oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Pentru mulți, activismul se îmbină cu alte pasiuni, care par complet diferite, cum ar fi biologia, teatrul sau economia. Un prieten mi-a spus că, fiindcă la ei lucrurile sunt într-un fel mai așezate, își permit să îi intereseze mai puțin cultura queer decât mă interesează pe mine. Nu am știut ce să răspund la asta. Apoi, a adăugat că sunt cel mai gay om pe care l-a cunoscut până atunci. Într-un fel, am fost flatat.

 

  1. Cum ar fi ca fiecare om să aibă câte un curs pe teme de diversitate?

Țin minte și acum că trebuia să îmi aleg cursurile, dar nu știam nici pe ce site să intru. Acea primă prietenă a mea m-a învățat ce și cum să fac, și am găsit patru cursuri foarte pe placul meu: literatură LGBT, istoria drepturilor omului, spaniolă și film documentar. Mi se pare genial că îți poți alege tu cursurile, că foarte puține sunt impuse, și că mai ales în primul an te încurajează să studiezi o varietate de domenii. Chiar zicea un prieten că sistemul ăsta ar putea să contribuie (sau contribuie) la deschiderea minților oamenilor, la a înţelege mai multe culturi, sau domenii de studiu. Mai spunea (și spunea bine) că un mod de a schimba lumea este ca fiecare om să ia, în cei patru ani, măcar un curs de studii culturale (de exemplu, studii de gen sau studii African-American). În orice caz, oamenii sunt deja obligați să ia opt cursuri din domenii diferite, ca parte din ‘General Education’ (ştiinţe, matematică, ‘cultură și credință’, o limbă străină, istorie etc), pe lângă cursurile care contează pentru major-ul pe care îl vor. Iar cursul de literatură LGBT, de exemplu, sau cel despre drepturile omului, erau printre opţiunile din care puteau să aleagă toți studenții pentru General Education, indiferent de domeniul studiat.

 

  1. Cultura queer se studiază extensiv la școală

În afară de cursul meu de literatură LGBT, mai exista un curs care mi-a atras atenția despre mișcările radicale queer, feministe și african-american din anii ‘60- ‘70, iar astea sunt doar cele de semestrul acesta. Major-ul meu probabil că va fi în studii de gen și feminism, cu focus pe Queer Studies. Nu mai spun că și pentru cursul de film documentar am făcut un scurt-metraj cu tematică queer, despre Rocky Horror Picture Show, și (sigur că) nimeni nu s-a mirat. Partea bună e că ar fi foarte neobișnuit (și inacceptabil) ca cineva să spună ceva împotriva comunității. Și vai, ce mare e contrastul dintre susținerea de acolo și profesorul meu de fizică din liceu care, la ore, ne spunea că homosexualitatea e anormală și ne povestea cum pe l-a scârbit pe el un cuplu gay pe care l-a văzut într-un muzeu din Amsterdam.

 

  1. Diversitatea e sprijinită direct de facultate

Continuând în această notă pozitivă, unul dintre lucrurile pe care le-am căutat, înainte să plec, pe site-ul de la Harvard, era cum să te implici în activități LGBT. Ca să fiu sincer, nu am înțeles nimic. Erau pur și simplu prea multe posibilități de implicare. Exista un ‘BGLTQ office’, un ‘Office of Diversity’, vreo 10 organizații queer, plus nu știu câte conferințe și alte oportunități. Mi-era imposibil aproape să înțeleg care o fi diferența dintre toate astea, și care se potrivea pentru mine. Norocul meu este că oamenii sunt îndeajuns de drăguți încât să îți explice, și că ai întotdeauna la cine să apelezi dacă ai întrebări. Astfel am aflat că ‘office-urile’ sunt instituțiile care aparțin de facultate, ale căror angajați (studenți și adulți) sunt plătiți, și care au un sediu fix. Unul dintre office-uri este pentru diversitate în general, altul se ocupă în mod specific de probleme LGBT, altul de probleme rasiale etc. Mi se pare esențial faptul că nevoia de educare în probleme de diversitate este recunoscută instituțional. Iar aceste ‘offices’ sunt doar un exemplu. Un altul, poate cel mai pregnant, a fost prima carte pe care a trebuit să o citim, înainte să venim la Harvard, și pe care am discutat-o cu toții în prima săptămână. Cartea era despre o femeie latina, care provenea dintr-o familie cu venituri reduse. Acesteia i se adăugau câteva texte de W.E.B. Dubois, despre problemele comunității African-American în SUA. Nu mai spun că în prima săptămână studenții internaționali au avut un scurt curs numit ‘Gender 101’, unde erau învățați despre identitatea de gen și orientarea sexuală. Mai mult, toți (cei peste 1000) de freshmen au participat la programe despre hărțuirea sexuală.

 

  1. Cuvântul cel mai important în engleză este ‘intersecționalitate’

Pentru organizațiile studențești, care există în campus dar nu aparțin direct de Harvard, intersecționalitatea este cuvântul cheie. Există organizații pentru femeile din comunitatea LGBT, pentru cei care sunt queer și evrei, pentru persoane trans, pentru cei non-binary, pentru cei queer și de origine asiatică etc. Pentru mine, care veneam din țara unde în total există cam trei-patru organizații importante, era copleșitor. Ah, și după toate astea, ni s-a spus că, dacă identitatea noastră nu este reprezentată, suntem încurajați să ne facem propria organizație. După ce m-am prins cam cum merg lucrurile, am candidat la QSA, organizația studențească queer ‘principală’. Acolo, organizez grupuri de discuție și proiecții de film.

 

  1. Viața queer la Harvard m-a inspirat să fac și mai multe lucruri queer aici

Cred că important e că am trecut peste fricile mele inițiale, că mi-am dat seama cum e cu comunitatea queer de acolo și că am reușit să mă implic, că mi-am găsit cursurile potrivite, că (probabil) sunt pe drumul spre a găsi un oarecare echilibru. A fost prima oară când m-a interesat pe bune ce studiam, și prima dată când am fost curios ce vom avea de citit pentru săptămâna următoare.
America e imperfectă și plină de conservatori și discriminare, dar la Harvard te simți protejat. Harvard e, totuși, și el imperfect. Există și acolo rasism, homofobie sau misoginie. Totuși, simți că, dacă ceva se întâmplă, cineva va veni în apărarea ta. Oamenii numesc protecția asta ‘The Harvard Bubble’. Cred că partea și mai bună e că am venit cu idei noi legat de ce și cum se poate face ca activist LGBT, am văzut, într-un fel, spre ce am putea să mergem, cam pentru ce am putea să luptăm. Dar asta ar putea fi doar o direcție, la care să contrinuim cu idei proprii. Aș vrea să mă inspir din ce am văzut, însă să construiesc, împreună cu ceilalți activiști LGBT în România, proriile metode de a îmbunătăți lucrurile aici.

Poza de profil pentru lucaistodor

lucaistodor

Luca Istodor e directorul festivalului de filme făcute de adolescenți Super, activist LGBT și creatorul Blogului Mov, regizorul a câteva scurt-metraje și elev în București. Îi plac Rocky Horror și Milk, Palahniuk și Golding, ZZ Top și Velvet Underground.
Poza de profil pentru lucaistodor
0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?