Mi-ai spus că nu-ți pare rău de nimic, pentru că ai ales iubirea de fiecare dată.

slider queero prima scrisoare

Dragă mamă,

Mai ții minte când îmi spuneai „nu ezita înainte să te-arunci”? Multă vreme n-am înțeles ce însemna asta, ce încercai să mă înveți, dar cumva, atunci când apărea o situație nouă, o provocare, un om în fața căruia îmi tremurau genunchii, îmi venea în minte vocea și îndemnul ăsta al tău, și-atunci apărea un curaj pe care nu credeam să-l am. Între timp a ajuns un fel de mantră pentru mine, pentru că am înțeles că sunt în viață atât timp cât risc, cât nu stau pe loc. Așa am ajuns să fac toate nebuniile care astăzi sunt de fapt cele mai frumoase amintiri, și care nu întâmplător, au și rol de pansament pentru momentele când durerea își ia timpul necesar de vindecare.

Însă pentru a-ți vorbi despre cel mai important lucru nu am avut niciodată curaj. Au fost tot felul de încercări, mi-am imaginat de o mie de ori ce reacție ai putea să ai, sunt zile când te sun hotărâtă să îți spun despre mine, dar amân iarăși și iarăși, doar pentru a te mai lăsa puțin să crezi că sunt așa cum vrei să fiu. Știu cât de mult prețuiești imaginea unui copil aproape perfect, cât te încântă lucrurile bune pe care le-am făcut, câtă mândrie îți trezește fiecare realizare a mea. Iar o fiică îndrăgostită, care are o relație cu o altă femeie, nu face parte din motivele tale de bucurie.

Probabil o să-ți pui multe întrebări despre asta, și îți vor pune și alții. Vei auzi tot felul de explicații, unii care poate nu m-au cunoscut niciodată, o să pretindă că știu ce se întâmplă cu mine, o să-ți țină lecții, folosind cuvinte mari precum scheme cognitive disfunționale, o să-ți spună cum au influețat rolurile parentale atracția mea pentru persoanele de același sex, ba vor spune că e vorba de o experiență traumatică din copilărie, ori lipsa unei figuri paternale, sau posibila distanță din partea ta în primii mei ani de viață, îți vor arăta studii și-ți vor recomanda cărți, fratele tău o să îți spună iarăși că nu ai știut cum să mă crești, bunica o să-ți spună că e doar o etapă, pentru că sunt tânără și nu știu ce am nevoie, și cel mai  probabil o să plătească și niste slujbe. Dar te rog, nu-i asculta, nu-i crede. Nu-ți spune că puteai face mai multe, că puteai încerca să fii o mamă mai bună, că există o rezolvare pentru pentru ceea ce sunt sau simt azi. Știi de ce? Pentru că nu există nicio problemă. Zâmbetul pe care-l am atunci când o țin de mână, nu poate fi o problemă. Momentele frumoase pe care le împart cu ea, nu sunt o problemă. E pur și simplu iubire, iar pentru asta nu e nevoie de justificări și explicații legate de norme.

Îmi pare rău că nu-ți voi umple casa de copii, așa cum ți-ai dori, că nu vei putea să le vorbești prietenelor tale despre minunatul meu soț, așa cum o fac ele, când povestesc despre fiicele lor. Însă tu știi că nu toate familiile sunt la fel, iar fericirea nu apare doar acolo unde sunt îndeplinite niște criterii. Poate că într-o zi voi putea avea o căsnicie în care dragostea și devotamentul vor fi îndreptate către niște copii pe care să-i numești nepoți. Lucrurile se mișcă greu în țara asta, există legi aberante făcute de niște oameni care se poartă ca și cum ar înțelege, deși sunt primii care ar arunca piatra, dacă li s-ar permite. Probabil te întristează ceea ce-ți spun, o vreme o să te întristeze orice, dar pentru asta sunt aici. Vorbește-mi, întreabă-mă toate acele lucruri pe care vrei să le afli, pentru că sunt fiica ta, așa cum mă știi, nimic nu s-a schimbat doar pentru că omul care îmi trezește în fiecare zi emoții intraductibile și care mă face să cred că munții se pot muta, se-ntâmplă să fie o femeie.

Știu că te-am întrebat odată dacă regreți ceva. Tocmai încheiasei într-un mod neașteptat a doua căsnicie, la fel cum s-a întâmplat și cu prima, și poate că un răspuns plin de resentimente ar fi fost justificat. Însă mi-ai spus că nu-ți pare rău de nimic, pentru că ai ales iubirea de fiecare dată, și indiferent de finalul poveștilor tale, ai trăit cele mai frumoase momente. Încă mai am sms-ul de la tine, primit în ziua când trebuia să împlinești 18 ani de căsnicie cu cel care mi-a fost tată, și mi-ai spus cam același lucru: că a meritat totul, pentru că iubirea voastră v-a umplut inimile de bucurie și că ceea ce ați trăit a fost irepetabil, un fel de basm care pentru tine încă mai are magie. Mi-aș dori să înțelegi că nu fac acum decât să  trăiesc la rândul meu propriul basm și că ceea ce mi se întâmplă nu e mai puțin real doar pentru că în relația pe care o am e vorba despre „ea” și nu despre „el”. Aleg dragostea, așa cum și tu ai facut-o. Asta mă face fericită și e tot ce ar trebui să conteze.

 

 

Cu drag, copilul tău LGBT+

Rainbow Families

Rainbow Families

Copilul tău ți-a spus că este lesbiană, gay, bisexual/ă sau transgender și nu știi cum să reacționezi?

Nu ai reușit să înțelegi pe deplin ceea ce dorește să-ți transmită și te simți pus/ă în dificultate?

Grupul de suport pentru părinți, Rainbow Families, este locul unde vei putea întâlni persoane care trec prin experiențe asemănătoare cu ale tale și unde vei putea primi sprijinul de care ai nevoie.

Rainbow Families își dorește să ofere un spațiu sigur în care membrii să poată discuta deschis și liber despre ce înseamnă să fii părinte al unui copil LGBT+ în România.

Vă așteptăm în ultima sâmbătă din fiecare lună. Dacă aveți întrebări, puteți trimite un e-mail la rainbowfamiliesromania@gmail.com sau să ne sunați la (+4)021 252 5620.

___

*Rainbow Families este o inițiativă a voluntarilor ACCEPT, desfășurată în cadrul proiectului ”Voluntari pentru Drepturi Egale”. ”Voluntari pentru Drepturi Egale” este un proiect implementat de Asociația ACCEPT, finanțat de granturile finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, www.fondong.fdsc.ro. Pentru informații oficiale despre granturile SEE şi norvegiene
Rainbow Families
0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?