Dominic Brezianu – Poeme cinematografice

afis-lansare-poeme_cinematografice

Dominic Brezianu, singurul poet gay român cu o lirică homoerotică, a lansat pe 23 octombrie 2014 un nou volum, „Poeme cinematografice”. Autorul a debutat în revista ieşeană „Cronică” (1968) şi a publicat trei volume de versuri, Cu mai puţine verbe (ed. Cavallioti, 1996), Escale (ed. Cavallioti, 2000), Nocturne (ed. Vinea, 2006), şi o antologie de autor, Eroticele (ed. Tracus Arte, 2012), care cuprinde poeme din cărţile publicate anterior şi câteva inedite. Stabilit din 1981 în Statele Unite ale Americii, Dominic Brezianu a publicat poeme în cele mai importante reviste româneşti din exil, printre care „Limite”, coordonată de Virgil Ierunca, iar în ţară, după Revoluţie, Cornel Regman i-a dedicat un capitol în volumul de eseuri Dinspre „Cercul Literar” spre „Optzecişti”.

Florin Buhuceanu, director al Asociaţiei ACCEPT, a stat de vorba cu Dominic Brezianu despre opresiunea comunitatiii LGBT în comunism, dar şi despre emergenţa culturii gay în România.

FB: Când a debutat Dominic Brezianu?

DB: În 1968, în Cronică, o revista bună, cred că există în continuare la Iaşi. Apoi am publicat şi în alte reviste, inclusiv Luceafărul, o dată am publicat în Contemporanul – ceea ce mi s-a părut chiar un miracol pentru că acolo era foarte greu de publicat. Apropo de Mihai Rădulescu, el avea o cronică muzicală în fiecare număr extrem de interesantă.

FB: Era şi cea mai urmărită cronică muzicală…

DB: Da, pentru că apărea săptămânal şi el era extraordinar de bun în interpretare. Erau cronici la concerte, la opere, dar erau unele şi pur teoretice. Chiar ar merita ca la Biblioteca Academiei să meargă cineva să culeagă aceste articole să publice o carte. Acum zac acolo, nimeni nu mai ştie nimic.

FB: Ai scris de la început poezie sau ai avut şi încercări coleterale?

DB: Am scris poezie şi am scris câteva articole, foarte puţine, de critică de film. Dar proza nu m-a interesat niciodată decât ca lector. Poezie e ceea ce îmi place.

FB: Uitându-mă la ceea ce au scris criticii despre lirica dumitate, ei vorbesc despre o dublă originalitate, dat fiind că eşti primul poet român gay cu o lirică explicit homoerotică şi inventator al cinepoemului. Te regăseşti în această descriere?

DB: Da, absolut.

FB: Ţi-ai asumat statutul de poet român gay în ciuda absenţei unei culturi gay în România.

DB: Ca o paranteză, faptul că eu locuiesc în California nu are nici o importantă. Dacă eu aş locui aici, tot aşa o carte aş fi scris şi publicat. Povestea geografică nu are valoare decât din punct de vedere al inspiraţiei. Sunt câteva poeme care sunt pur californiene, dar puteau să fie şi din Portugalia. Deci nu are importantă. Da, sunt de acord cu caracterizarea respectivă şi este o inovatie la care am lucrat foarte mult – acest cinepoem. Sunt poeme care sunt scrise într-o formă tradiţională şi altelecare sunt în proză. Dar nu sunt poeme în proză, sunt proze cinematorgrafice. Adică mici filme, iar cititorul este împins să continue filmul. Cred că asta spune şi Constantin Abăluţă – alege din viaţa senzuală numai secvenţele disparate ce i se parrevelatoare, cele care încheagă un film abia în mintea şi sensibilitatea cititorului.

FB: Sunt momente uneori pasoliniene. Te joci cu pericolul şi aduci un soi de hiperrealism concis, crud, frust, care e atipic culturii române minată de pudibonderie. Nu vorbim pe şleau, nici măcar în poezie.

DB: Da, e adevărat. E un fel de protest împotriva ipocriziei. Secolul 19 din păcate a fost probabil cel mai ipocrit, chiar şi începutul secolului 20. Trebuie mult curaj ca să scrii o carte ca această – nu vorbesc de mine, ci de oricine ar fi scris-o – presupune un curaj al adevărului. Secolele 19 şi 20 au umplut lumea cu minciuni, cu falsuri despre sexualitate. Tot secolele 19 şi 20 au idolatrizat exagerat feminitatea şi femeia, aproape ca un fel de zeitate. E o reacţie şi la aceastra idolatrizare a femeii, în contrast cu non- idolatrizarea virilităţii sau a masculinităţii.

FB: Cine a mai auzit de „no names” care brusc ocupă scena goală? Cine a mai auzit de muncitor, soldat, de proletarul post-comunist, de grădinarul din Nicaragua?

DB: Propaganda comunistă a vrut să instaureze acesta ideologie că homosexualitatea este o perversiune şi că este apanajul burgheziei sau al intelectualitatatii care se plictiseşte de femei şi atunci recurge la bărbaţi. Un soldat, un muncitor, eraimposibil să fie homosexual.

FB: Această ideologie continuă – dacă auzim astăzi în ce cheie e descrisă homosexualitatea, este iarăşi plasată exclusiv în pătură rarefiată a intelectualităţii vicioase, care, vorba ta , se plictiseşte. Sau a declasaţilor moral.

DB: Oricum, cred că şi în România, s-au făcut mici, foarte mici paşi. Toată lumea să uită la televizor şi dacă ar există un post de TV care să dedice în fiecare luna sau săptămâna un program cu specialişti, doctori, psihologi, cu oameni de rând care săexplice – lucrurile s-ar schimba.

FB: Ce le-ar spune Dominic Brezianu unor oameni care au informaţii cel puţin discutabile despre noi, despre lumea noastră?

DB: Eu le-aş spune aşa – tu te-ai născut cu ochi albaştrii, n-ai nicio vină. Vecinul tău are ochi gri sau căprui – are el vreo vină că nu are ochi albaştri sau verzi? Însă când un specialist, care are o autoritate diferită decât un poet, explică, uite,aşa se întâmplă genetic… Sau, altfel spus, de ce la vârstă de 15 ani eu m-am trezit dintr-o dată că îmi plac bărbaţii, aşa, într-o dimineaţă? De ce nu am hotărât că am ochi verzi?

FB: Puteai foarte bine să porţi o masca heterosexuală şi n-ai consimţit la asta…

DB: Totuşi, în mod foarte sincer, eu am încercat să port această masca. Am avut relaţii forţate într-un fel – aveam o colegă de facultate foarte frumoasă şi blondă şi cu ochi albaştri. Atât de mult a insistat – luni de zile. Eu nu am avut curajul să îispun şi am avut o relaţie cu ea, care niciodată nu m-a satisfăcut pe plan sexual. Era mai mult în planul orgoliului din păcate, pentru că era foarte frumoasă şi toată lumea zicea ”Ia, uite…”. Îmi pare rău pentru că mi-am pierdut timpul, i-am perdut timpulşi a fost o ipocrizie. Dar nu a durat mult, cam un an-doi.

FB: Era însă frecventa în epoca aceasta încercarea de a trece drept ceea ce nu eşti, din motive de supravieţuire adesea.

DB: Da, foarte multe căsătorii erau făcute să funcţioneze tocmai ca un paravan – bine, şi astăzi este acelaşi lucru. Însă în cazul meu – nu vreau să îmi dau circumstanţe atenuante – eu nu am dorit să o atrag sau să o seduc. Însă pe urmă i-am spus – a fost oarecum şocată, dar nu a abandonat. Până la urmă nu s-a mai putut, era de o gelozie infernală. A fost un episod.

FB: Crezi în existenţa unei culturi gay?

DB: În România nu cred. Apariţia acestei cărţi e o picătură în ocean. O cultură gay există în Statele Unite – foarte solidă – şi în alte ţări Add Mediadin Occident. Cultura gay înseamnă filme despre gay, cărţi publicate, studii, chiar şi muzică.

FB: De pildă, cărţile lui Panait Istrati, care sunt fundamental homoerotice, fac parte din cultura gay? Descriu o realitate pe care nimeni altcineva în cultura română nu o cartografiază. Panait Istrati îşi făcuse un obicei din a prezenta „obiceiuri dunărene”, de le pot numi aşa.

DB: Da, sigur. Dar critica nu îl defineşte aşa cum ai definit tu. Trece peste esenţă şi vorbeşte despre stil, despre perioada în care a scris.

FB: Nu e acelaşi lucru la Thomas Mann? Dacă nu ar fi existat jurnalul lui în care să explice resorturile intime ale gândirii şi scriiturii lui….

DB: În cazul lui Thomas Mann a fost mare noroc cu acest jurnal, pentru că altfel familia lui, ca nişte tigri de pază, ar fi păzit să nu coboare de pe soclu… Familia a făcut toate eforturile posibile ca să nu se vorbească despre asta. O cultură gay existăîn multe ţări, dar în România din păcate încă nu. În America este foarte răspândită – din punct de vedere social, la o petrecere eşti invitat cu soţia ta sau cu prietenul tău şi eşti exact la fel tratat, nu ai nici un fel de diferenţa, e ceva natural.

FB: S-a ajuns gradual la asta şi aici literatură a avut un rol, poezia a avut un rol, mass media a avut un rol esenţial.

DB: Literatura, filmele, discuţiile la televiziune. Dacă eu vin cu Valeri la un party, e ceva normal, exact ca şi când vin cu soţia mea. Asta e cultura gay, care a devenit mainstream. Aici în România nu prea văd să te invite cineva cu partenerul tău.

FB: Cum te vezi în relaţia ta cu România?

DB: Relaţia mea cu România este sentimentală. Am rude aici, dar vin aproape în fiecare an şi dezamăgirile sunt normale. Totuşi, s-au făcut mari progrese. Mă refer la oraşul Bucureşti care e mai curat, nu mai sunt câini vagabonzi, lumea e mai bineîmbrăcată, câştigă mai mulţi bani, sunt maşini noi.

FB: Lumea e mai tolerantă?

DB: Tolerantă, nu cred. Nu am cum să verific, dar nu cred. Mentalităţile se schimbă mult mai greu decât conturile la banca.

Poza de profil pentru lucaistodor

lucaistodor

Luca Istodor e directorul festivalului de filme făcute de adolescenți Super, activist LGBT și creatorul Blogului Mov, regizorul a câteva scurt-metraje și elev în București. Îi plac Rocky Horror și Milk, Palahniuk și Golding, ZZ Top și Velvet Underground.
Poza de profil pentru lucaistodor
0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?