Comunităţi invizibile, comunităţi intrinsec blamabile, comunităţi cool şi altele

La sfârşitul lunii trecute, mai exact pe 20 si 21 noiembrie, România a fost audiată de Comitetul ONU pentru Drepturi Economice, Sociale si Culturale, iar un filmuleţ cu fragmente din discursul Mariei Ciobanu, Reprezentanta Permanentă a României la Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva, a făcut ocolul Facebook-ului.

Având in vedere că ne apropiem de jumătatea lunii decembrie, această raportare poate părea deja « ancient news », dar motivul pentru care m-am decis să scriu pe marginea ei provine nu doar din problemele punctuale identificate de societatea civilă (despre care puteţi citi aici), ci mai ales din cauza tabloului general pe care îl pictează despre societatea noastră.

Voi incepe prin a sublinia că au trecut 20 de ani de când România nu a mai înaintat în faţa acestui comitet un raport privind egalitatea de gen, respectarea drepturilor minorităţilor şi a drepturilor sexuale şi reproductive (acces la contracepţie şi educaţie sexuală). Motivul nu pare a fi faptul că am fost ocupaţi cu îmbunătăţirea condiţiilor de trai sau că am fost prea preocupaţi de înfăptuirea dreptăţii sociale căci concluziile ONU nu sunt nici pe departe favorabile.

Cert este că am fost prinşi cu temele nefăcute (dezinteres şi /sau lipsa unor statistici relevante), iar ce s-a auzit in faţa comitetului ONU au parut a fi, in mare parte, părerile personale ale Mariei Ciobanu. Totuşi, pentru că acestea au compus o parte din poziţia oficială a ţării noastre, le voi discuta pe larg în continuare.

Ele au reprezentat de fapt cireaşa de pe tortul preparat instant, presărat cu o generoasă doza de condescendenţă, care ne-a lăsat un gust amar de rasism, clasism si misoginism.

Mesajul venit dinspre « centrul » alb, heteronormativ şi dominat de bărbaţi este că toate problemele de discriminare din România pot fi explicate prin atitudinea şi prin identitatea asumată de comunităţile în cauză.

Aflăm astfel că unele comunităţi sunt intrinsec blamabile, romii fiind in primul rând afectaţi de mentalitatea pe care o au, de reticenţa de care dau dovadă în relaţia cu instituţiile statului*, aceştia fiind « ţinuti pe loc » de spiritul nomad. Bineinţeles, aici nu este vorba de efectul unui rasism sistemic care limitează accesul membrilor acestei comunităţi la serviciile statale, ci de eşecul acestora de a se integra şi de a-şi asuma responsabilităţi şi obligaţii, căci drepturi au deja, nu-i aşa, destule.

Delegaţia română consideră chiar că ar trebui să ne dăm ca exemplu pentru celelalte ţări europene luând in calcul gradul nostru ridicat de toleranţă (cuvânt de altfel deloc jignitor pentru cei «toleraţi »), care se traduce, cred eu, cel mai bine prin ghetoizarea romilor din Baia Mare şi prin evacuările forţate din Bucureşti. Însă dovada cea mai clară a acceptării diversităţii stă în alegerea unui preşedinte de etnie germană, comunitate « respectabilă » din România devenită cool peste noapte.

Devine evident că statul român facilitează participarea minorităţilor etnice (şi, in baza infinitului nostru spirit democratic, nu numai a lor) la procesul decizional politic care afectează toată societatea. Deci mâine-poimâine şi comunităţile rome sau gay vor avea reprezentanţi în instituţiile de top ale statului. Poate atunci comunitatea LGBT+, invizibilizată constant până acum, va conta destul pentru a avea întregi capitole dedicate evaluării bunăstarii membrilor ei în raportul prezentat ONU.

Ce au în comun, între ele şi cu restul populaţiei, toate comunităţile de mai sus ? Faptul că femeile sunt cele mai afectate şi vulnerabilizate de următoarele fenomene : sărăcie, servicii de sănătate precare, lipsa de intervenţie a statului pentru a preveni mortalitatea maternă, absenţa unei educaţii sexuale comprehensive şi obligatorii bazate pe respectarea drepturilor omului, accesul limitat la contraceptive şi la întreruperi de sarcină sigure si legale, accesul îngrădit la serviciile de sănătate reproductivă a femeilor care trăiesc cu HIV/SIDA.

Ţinând însă cont de faptul că femeile din România nu sunt interesate de dezvoltare în general, de ce ar fi statul interesat în a le respecta drepturile ? Până la urmă fiecare pasăre pe limba ei piere şi realitatea procentului scăzut de femei în politică ar indica absenţa tenacităţii şi a abilităţilor de care este nevoie pentru a reuşi în acest domeniu dur ; şi daca nu noi, atunci cine ? Nimeni.

Căci nu dai dovadă de destulă perseverenţă, tărie de caracter şi curaj când te confrunţi zi de zi cu rezultatele politicilor de stat : când esti obligată să faci un avort ilegal pentru că toţi doctorii din judeţul tău invocă obiecţiunea de conştiinţă, când te întrebi cum vor trece copiii tăi peste iarna asta când aţi fost evacuaţi forţat şi nici o altă locuinţă nu v-a fost pusă la dispoziţie, când « preferi » să nu apelezi la serviciile de sănătate sau de educaţie doar pentru a te feri de rasismul instituţionalizat, etc.

Mai mult decât atât, intersecţionalitatea identităţilor unei femei care este şi de etnie romă, şi parte din alfabetul LGBT+ creşte exponenţial discriminarea sistematică resimţită de acesta. Dar încă suntem aici, suntem mândri,-e şi vom deveni din ce în ce mai vocali,-e până când statul va înţelege că agenda publică trebuie scrisă nu de o mână de oameni, ci de comunităţile care alcătuiesc majoritatea şi care nu sunt nicidecum « minorităţi ».

*N.red. : pasajele scrise în italice reprezintă o parafrazare a declaraţiilor Mariei Ciobanu, Reprezentanta Permanentă a României la Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva

Poza de profil pentru andreea

andreea

Feministă si activistă ("complice" wannabe) LGBT+
Poza de profil pentru andreea
0 Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?