Ceainăria 5

Ceainăria 5 (Facebook & Metropotam) este un pic greu de găsit, dar cu puţină perseverenţă, veţi afla că merită osteneala. Situată pe strada Olimpului nr. 13, între Piaţa Unirii şi Parcul Carol, în spatele blocurilor şi printre case vechi, această ceainărie împarte curtea şi clădirea – şi aceasta o casă veche – cu Doors Hostel.

În timpul verii se poate sta în curte, într-o atmosferă foarte relaxantă, departe de zgomotele oraşului, la mese sau în foişorul amenajat cu pernuţe colorate, iar în sezoanele friguroase puteţi sta într-un interior cald şi primitor, cu un vibe ce aminteşte ca stil de sus-menţionatul foişor: pernuţe şi culoare, relaxare şi ceai, la nivelul podelei sau pe un eşafodaj accesibil folosind o scară. De asemenea, în interior nu se fumează şi există o politică de “descalţă-te la intrare şi ia o pereche confortabilă de papuci”.

Activităţile posibile includ şi jocuri (board games), şah, zaruri, pe care staff-ul le pune la dispoziţie clienţilor doritori. Iar despre staff, numai cuvinte de laudă: este foarte amabil şi prietenos, iar interacţiunile pe care le-am avut cu ei în scopul găzduirii a diverse evenimente din partea Accept au fost întotdeauna plăcute, ba chiar ne-au întrebat de ce nu organizăm mai des evenimente la ei!

Acestea fiind spuse, este un loc care merită vizitat!

Poza de profil pentru ionescu

ionescu

Ionescu este un constănţean programator şi activist LGBT. Îi plac pisicile, înotul, astronomia etc. ^_^
Poza de profil pentru ionescu
1 Comment
  1. constantin 1 an ago

    Salut. Aș fi dorit numerele de contact de la aceste locații, ca să știu dacă mai funcționează. Știși și alte locații gay-friendly? M-aș bucura să merg într-un asemena loc unde să pot bea o cafea în liniște și, de ce nu, să cunoasc oameni ca mine. Există un bar l aintersecția Moșilor cu bulevardul Ferdinand dar nu prea este de calitate. Vă doresc o după-amiază cât mai plăcută.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

CONTACT US

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Sending

©2017 KLEO Template a premium and multipurpose theme from Seventh Queen

close

Log in with your credentials

Forgot your details?